Confidenţialitate

Eurodeputatul Dragoș Benea: Dacă PSD intră la guvernare, PNRR-ul trebuie modificat la capitolul reforme | AUDIO

Uniunea Europeană vrea să aloce anul viitor mai mulți bani pentru gestionarea crizei COVID în statele membre, dar și cercetărilor pentru tratarea acestei boli. Bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor este negociat în această perioadă între Parlamentul Uniunii și Consiliu, iar un capitol special este cel al Sănătății, care va primi în plus față de alocările inițiale, 80 de milioane de euro.

România are restanțe mari la accesarea banilor europeni, inclusiv pentru sănătate. Eurodeputata Corina Crețu, fost comisar european, membră a Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor, atrage atenția că deși România a cerut prorograrea termenului până la care poate accesa banii pentru cele trei spitale regionale, banii nu sunt folosiți nici la 6 ani de la alocarea lor.

„Spitalele regionale, sunt bani parcați din 2015, iar Guvernul României a cerut în 2018 ca realizarea acestor spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova să fie mutate din bugetul 2014 – 2020 pe 2021 – 2027, iar guvernele care au venit după schimbarea puterii au rămas cu această solicitare. Nu s-a săpat nicio groapă pentru niciunul din aceste spitale, deși există studii de fezabilitate realizate de Banca Europeană de Investiții, amplasamentele sunt realizate. Acum este treaba Guvernului României”, a spus Corina Crețu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din exercițiul financiar trecut, România a accestat până acum, puțin pentru jumătate din banii disponibili pentru perioada 2014-2020. Mai poate depune proiecte viabile până la finalul acestui an, dacă nu, riscăm să pierdem 20 de miliarde de euro, spune eurodeputata Corina Crețu.

„Este foarte trist pentru că ne-am bătut pentru aceste alocații și iată că banii nu se cheltuie. Programele operaționale 2021 – 2027 sunt absolut blocate pentru că nu există o echipă de negociere și nu au fost pregătite. În momentul în care au venit PNRR-urile, România neavând proiecte – aceasta fiind mereu problema principală a României, să aibă proiecte mari, proiecte mature – cele mai avansate proiecte au fost trecute în PNRR”, a adăugat Corina Crețu pentru Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În ceea ce privește alocările disponibile de acum încolo, inclusiv cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR, România este deja în criză de timp, atrage atenția și eurodeputatul Dragoș Benea, și el membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor.

Dacă PSD va intra la guvernare alături de PNL, Planul de reziliență trebuie modificat, deși a fost aprobat de Comisia Europeană, crede eurodeputatul Dragoș Benea.

„Dacă PSD va veni la guvernare, cu siguranță PNRR-ul va trebui desecretizat, va trebui trebui recitit și poate reformulat, chiar dacă asta s-ar putea să aducă niște întârzieri pentru că, eu personal, nu sunt convins că PNRR actual – în forma gândită de Ghinea și Cîțu, doi oameni care nu au avut ca obiectiv dezvoltarea României – este bun și ușor de implementat de România.

Sunt foarte multe reforme care nici nu ar trebui să existe prevăzute, așa cum este azi. Există posibilitatea ca, dacă PSD va veni la guvernare, să se regândească acest PNRR”, a spus Dragoș Benea la Europa FM.

„Reforma pensiilor trebuie să fie discutată”, a spus Benea după ce a fost întrebat dacă poate da un exemplu de reformă care nu ar mai trebui să existe în PNRR-ul actual.

Întrebat de Europa FM dacă PNRR-ul se mai poate reface după ce a fost aprobat de Comisia Europeană, Benea a spus că: „Teoretic, se poate face. E complicat, totuși, PSD-ul dacă va veni la guvernare să meargă pe un PNRR gândit de Ghinea. Poate aduce niște costuri sociale majore în România”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Contactat de Europa FM, coordonatorul PNRR, fostul ministru al Investițiilor Europene, Cristian Ghinea, a precizat că Planul de Redresare nu va putea fi modificat în următorii 2 ani.

„Statul membru poate să ceară modificarea la jumătatea perioadei de implementare, deci peste doi ani. Pentru că vor fi chestiuni de reglat, în mod inevitabil, nu doar de către România, ci și de către alte state membre. Deci nu are decât guvernul viitor să strângă pachetul de probleme și să le propună în comisie modificarea în anul 2023. Dacă vorbim de modificări doar de dragul modificării, România poate să ceară, România se poate da cu capul de zid dacă dorește, dar ar fi complet inutil și periculos. Pentru că asta înseamnă că blochezi implementarea restului PNRR. Deci este foarte periculos să deschidem această problemă. Dacă sunt chestiuni punctuale pe pensii, pe energie, pe alte subiecte, suntem disponibili la un dialog să explicăm PSD-ului ce este acolo.

De exemplu, pentru pensii, se pot crește pensiile printr-un algoritm statistic legat de inflație și de creștere economică. Și acest algoritm trebuie stabilit printr-o lege – asta este cerința pe pensii în PNRR. Nu este adevărat că se taie pensiile, astea sunt prostii politicianiste”, a explicat Cristian Ghinea.

„S-a terminat perioada de negocieri a PNRR-ului, acum este de muncă la implementare. Dacă PSD vine cu gărgăuni cum că vor să schimbe de dragul de a-și pune amprenta acolo, nu fac decât să pună în pericol banii pentru autostrăzi, banii pentru păduri”, a spus Cristian Ghinea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, Parlamentul Uniunii Europene a decis ca statele membre să aibă la dispoziție anul viitor, și 700 de milioane de euro pentru programul Garanția pentru copii. Este un program dedicat reducerii sărăciei în care se află copiii.

Autor: Anca Grădinaru

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Sorin Grindeanu este noul președinte al Camerei Deputaților | AUDIO