Confidenţialitate

Eurodeputații decid viitorul fondurilor regionale și de coeziune

Eurodeputații au adoptat marți cu 475 de voturi pentru, 93 împotrivă și 53 de abțineri noile reguli de finanțare ce au ca scop ”întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale în UE”.

Regulile actualizate, care se vor aplica pentru perioada 2021-2027 Fondurilor de dezvoltare regională și de coeziune, vor acoperi toate regiunile, dar în special comunitățile mai puțin dezvoltate, zonele urbane și regiunile ultraperiferice.

Eurodeputații au fost de acord asupra folosirii unei proporții semnificative a Fondului european de dezvoltare regională, pe departe cel mai mare fond public european, în scopul creșterii inteligente și a economiei „vezi”. Textul propune ca regiunile să folosească cel puțin între 30% și 50% din fondurile alocate pentru o proiecte economice inteligente și inovatoare, și cel puțin 30% pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și pentru sprijinul economiei circulare. Fondul de coeziune va continua să fie alocat investițiilor în infrastructurile de mediu și transport.

Eurodeputații sunt de părere că gestiunea fondurilor europene trebuie să țină seama de caracteristicile specifice ale regiunilor europene din punct de vedere teritorial, economic și social, acestea fiind cele care beneficiază cel mai mult de pe urma politicii de coeziune. Finanțarea europeană va fi astfel alocată la nivel regional, în funcție de produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, și nu la nivel național, în funcție de raportul venitului național brut (practica curentă și propunerea Comisiei).

Clasificarea se va face astfel la nivel regional. Mai mult, cel puțin 10% din resursele Fondului european de dezvoltare regională la nivel național vor fi alocate dezvoltării urbane durabile, față de cele 6% propuse de Comisie.

Eurodeputații doresc excluderea din finanțarea europeană a infrastructurii aeroportuare, a eliminării deșeurilor și a tratării deșeurilor reziduale, precum și a investițiilor în combustibilii fosili, cu câteva excepții legate de regiunile ultraperiferice și de soluții ce urmează principiile economiei circulare și ale eficienței energetice.

În urma votului, raportorul Andrea Cozzolino (S&D, Italia) a declarat: „Votul în plen de astăzi este un rezultat semnificativ, realizat cu o majoritate largă, în sprijinul unor reguli mai simple și îmbunătățite pentru mai mult de 270 de miliarde de euro alocate regiunilor în viitoarea perioadă bugetară. Am asigurat un text foarte bun pentru viitorul parlament, ca punct de plecare în negocierile care vor avea loc cu statele membre în toamnă.”

Noul parlament și miniștrii UE vor începe negocierile asupra fondurilor regionale și de coeziune în această toamnă.