Banca Naţională a României a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,5512 lei/euro, în creştere cu 0,3% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel maxim din 7 iunie 2013, deprecierea abruptă a leului fiind surprinzătoare pentru analişti, care se aşteptau ca BNR să intervină la pragul de 4,54 lei/euro, considerat limită superioară a zonei de echilibru.
Marţi, BNR a afişat un curs de 4,5362 lei/euro.
În regiune, zlotul şi forintul nu aveau o direcţie clară în raport cu euro. Deprecierea abruptă a leului i-a surprins pe analişti, chiar dacă a venit pe fondul unor cumpărări mai mari de valută.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a urcat de la 4,2906 lei la 4,3105 lei.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Totodată, cursul francului elveţian a crescut la 4,2541 lei, de la 4,2296 lei.