Confidenţialitate

EURO 2024: Olanda și Anglia s-au calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal

Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Olympiastadion din Berlin.

Turcia, care a avut o evoluţie foarte bună, a deschis scorul prin Samet Akaydin (35), însă ”portocala mecanică” a întors scorul în decurs de şapte minute, prin golul lui Stefan de Vrij (70) şi autogolul lui Mert Muldur (76), notează Agerpres.

Olanda, care va juca în penultimul act contra Angliei, se află la prima sa semifinală de EURO de când a pierdut în faţa Portugaliei în 2004.

Pentru selecţionata Oranje, care venea după un joc mult mai bun, făcut în optimi, contra României (3-0), va fi a şasea sa semifinală la EURO.

Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare, sâmbătă, pe Dusseldorf Arena, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 1-1), atât după 90 de minute, cât şi după prelungiri.

Anglia a câştigat prima sa sesiune de lovituri de departajare la EURO de la cea cu Spania din 1996. Anglia a pierdut trofeul la ediţia trecută tot la penalty-uri, în faţa Italiei.

Pentru Elveţia, care a eliminat în optimi deţinătoarea trofeului, Italia, o calificare în semifinalele EURO ar fi fost o premieră.

Semifinala Olanda – Anglia se va juca pe 10 iulie, la Munchen.

În semifinale mai sunt calificate Spania şi Franţa, care vor fi adversare în cealaltă partidă.