Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la loviturile de departajare, vineri seara, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un meci în care scorul a fost alb, 0-0, atât la finalul celor 90 de minute, cât şi după prelungiri.
Portarul Diogo Costa nu a mai reuşit magia din optimi, când a apărat trei lovituri de departajare în faţa Sloveniei, norocul surâzând de data aceasta Franţei, care a transformat tot, prin Ousmane Dembele, Youssouf Fofana, Jules Kounde, Bradley Barcola şi Theo Hernandez.
De la lusitani a ratat Joao Felix, care a trimis în bară, iar Cristiano Ronaldo, Bernardo Silva şi Nuno Mendes au marcat din punctul cu var.
”Les Bleus” şi-au luat astfel revanşa pentru finala pierdută la EURO 2016, pe teren propriu, în faţa Portugaliei, notează Agerpres.
Portugalia a jucat al şaptelea său sfert de finală la EURO, un record de la introducerea acestui format, în 1996.
Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care are 30 de apariţii la EURO, în care a marcat 14 goluri. La actuala ediţie el nu a reuşit să înscrie.
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal – EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, vineri seara, pe Stuttgart Arena.
Dani Olmo (52) şi Mikel Merino (119) au înscris pentru iberici, în timp ce golul Germaniei a fost reuşit de Florian Wirtz (89).
Spania, triplă campioană continentală, îşi menţine astfel ascendentul în faţa Germaniei, pe care a învins-o şi în finala EURO 2008.
Sâmbătă seară sunt programate partidele: Anglia – Elveția (de la 19.00) și Olanda – Turcia (de la 22.00).