Confidenţialitate

EURO 2020: Finlanda – Danemarca, 1-0

Debutantă la un turneu final al Campionatului European de Fotbal, Finlanda a reuşit să învingă Danemarca, scor 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Parken din Copenhaga, într-un meci din Grupa B.

Golul victoriei a fost înscris de Joel Pohjanpalo (’60).

Partida a fost întreruptă în minutul 43, după ce mijlocaşul danez Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren, pierzându-și cunoştinţa.

Fără a fi lovit de cineva, jucătorul a căzut pe gazon inert.

Echipele medicale au intervenit imediat şi s-a început resuscitarea fotbalistului.

Colegii săi au făcut cerc în jurul jucătorului de la Inter Milano, pentru a obtura imaginile dramatice.

Unii dintre spectatori au izbucnit în lacrimi.

După circa zece minute de aşteptare, cele două echipe au plecat spre vestiare.

Christian Eriksen a fost evacuat cu targa de pe teren. Un fotograf Reuters a reuşit să îl surprindă pe când ridica o mână pentru a saluta spectatorii în timp ce era evacuat. UEFA a precizat pe site-ul său oficial că jucătorul este în stare stabilă.

Danezii au acceptat să reia jocul cu după ce au discutat cu Christian Eriksen şi s-au convins că starea acestuia este bună, a relatat postul german de televiziune ZDF, citat agenţia DPA.

Tot sâmbătă, naționalele de fotbal ale Ţării Galilor şi Elveţiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), pe Stadionul Olimpic din Baku, într-un meci din Grupa A.

FOTO: Twitter.com/UEFA