22 de copii din Ferentari și din Jilava vor deschide meciul din această seară dintre Franța și Elveția, din optimile de finală ale Campionatului European.
Copiii vor intra pe teren înainte să înceapă meciul, vor defila alături de organizatori, apoi vor privi partida din tribune, cu voluntarii Asociației „Casa Bună”.
În această seară, vor veni 22 de copii din Jilava și Ferentari, mulți dintre ei trăiesc în zona numită „aleea drogurilor”.
Câteva minute petrecute pe teren ar putea să le schimbe viața, spune activistul Valeriu Nicolae:
“Copiii ăștia, în următorul an, vor trage mult mai tare la meditațiile pe care le oferim noi, vor fi mult mai disciplinați, vor fi mult mai ascultători, o chestie de felul ăsta care aparent, pare foarte mică, are un impact foarte mare, în special asupra copiilor care nu au șansele să meargă la meciuri europene.”
La celelalte meciuri de pe Arena Națională au venit copii din sate sărace din județul Argeș. Au primit echipamente de fotbaliști: costume și jambiere portocalii, dar și măști de protecție albastre.
“Toți primesc echipament complet de fotbalist și cu echipamentul ăsta intră pe stadion, sunt acolo cam cu două minute înainte de a începe meciul, prezintă mingea oficială și-apoi ies de pe teren și privesc meciul din tribună”, explică Valeriu Nicolae.
Copiii care au deschis meciul din optimile de finală ale Campionatului European de pe Arena Națională au vârste între 7 și 11 ani.
Aproape 90 de copii din comunități defavorizate din România au avut șansa să vadă meciurile disputate la noi în țară.