Violente, sâmbătă, în Marsilia, la finalul meciului Anglia – Rusia, scor 1-1, din grupa B a Campionatului European de Fotbal. 31 de suporteri au fost răniţi, iar unul se află în stare gravă, în urma confruntărilor violente dintre suporterii rusi si cei englezi.
Suporterii englezi au fost nevoiţi să se caţere pe garduri pentru a scăpa de fanii ruşi.
Duelul dintre cele două părţi a început încă de joi, cu o zi înainte de startul Campionatului European, însă sambata, în ziua meciului, s-au intensificat.
Incidentele au continuat şi în stadion, la finalul partidei, atunci când galeria Rusiei a intrat peste cea a Angliei. De altfel, un fan rus a reusit sa intre pe stadion cu un pistol de semnalizare , a tras cu el si a trimis o torta direct în mijlocul galeriei Angliei.
Federaţia rusă riscă acum din nou sancţiuni, după ce în urmă cu patru ani, la Euro-2012, în cazul său s-a luat o decizie de retragere a şase puncte, ca urmare a incidentelor din Polonia.
UEFA a a deschis o procedură disciplinară şi anchetează evenimentele de la Anglia – Rusia în vederea luării măsurilor care se impun.