Confidenţialitate

Euro 2016: Măsuri de securitate sporite la semifinala Franța – Germania

În această seară aflăm cea de-a doua finalistă a Campionatului European de Fotbal, Euro 2016.

După ce seara trecută, Portugalia lui Cristiano Ronaldo a învins reprezentativa Țării Galilor, azi se înfruntă Germania cu Franța. Meciul are loc pe stadionul din Marsilia, iar autoritățile franceze au luat măsuri de securitate speciale.

 

Marseilleza, imnul Franței, se va auzi în această seară pe stadionul din Marsilia. Les Bleus vor da piept cu echipa antrenată de Joachim Löw în condițiile în care Germania este considerată cea mai bună echipă din lume, după ce în urmă cu doi ani a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal.

Pe de altă parte, autoritățile franceze sunt în alertă pentru că se așteaptă ca numărul suporterilor să fie foarte mare.

De aceea, au suplimentat efectivele forțelor de ordine. Aproape 1.400 de polițiști și militari vor fi mobilizați, față de 1.000-1.200 – la alte meciuri din campionat, a explicat șeful poliției din Marsilia, Laurent Nunez.

Forțele de ordine vor supraveghea fan-zone-ul, împrejurimile stadionului, în mijloacele de transport în comun și în centrul orașului francez.