Confidenţialitate

Euractiv: SUA a transferat arme nucleare la baza Deveselu. MAE respinge cu fermitate informațiile

Ministerul Român de Externe neagă informațiile potrivit cărora SUA au început să mute arsenalul nuclear din Turcia în România.

Site-ul EurActiv citează surse independente care susțin că transferul a început în condițiile în care autoritățile americane nu mai au încredere să mețină focoasele nucleare în Turcia.

Statele Unite ale Americii ar fi început să transfere 20 de arme nucleare din Turcia în România, la baza de la Deveselu, în contextul în care relațiile dintre Washington și Ankara s-ar fi răcit, potrivit unor surse citate de EurActiv.

Informația a fost preluată de agențiile de știri Mediafax și News.ro.

Potrivit EurActiv, Washingtonul nu mai are încredere să mențină focoasele nucleare pe terioriul Turciei.

Relațiile dintre Statele Unite și Turcia s-au deteriorat rapid ca urmare a disputei privind extrădarea clericului Fetullah Gulen, cel despre care autoritățile de la Ankara spun că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat de la 15 iunie.

Baza militară din Incirlik, unde se aflau focoasele, a fost și ea afectată de tentativa de puci. Guvernul de la Ankara a interzis aterizarea sau decolarea avioanelor și a tăiat linia de curent electric care alimenta baza.

Activitatea a fost reluată ulterior. Euractiv a cerut Departamentului american de Stat, dar și autorităților turce și române, să comenteze aceste informații. Oficialii americani și turci au promis că vor oferi un răspuns în acest caz.

Ministerul român de Externe a negat aceste date. “Ca răspuns la solicitarea Dvs., MAE român respinge cu fermitate informațiile la care se face referire” se afirmă într-un comunicat semnat de un purtător de cuvânt al instituției.