Cele două propuneri de comisari europeni trimise de Viorica Dăncilă la Bruxelles, Dan Nica şi Rovana Plumb, ar fi fost respinse, potrivi site-ului EurActiv.com.
Premierul Viorica Dăncilă trebuie acum să facă alte nominalizări, dar se pare că România a pierdut şansa de a obţine un post de vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Cel mai probabil va primi portofoliul de la Transporturi.
Informaţii despre o posibilă respingere a celor două propuneri au existat încă de luna trecută, însă Viorica Dăncilă a refuzat să facă alte nominalizări.
Pe plan intern, însă, nominalizările premierul au fost criticate încă de la început, având în vedere că atât Rovana Plumb, cât şi Dan Nica, au avut probleme penale şi au scăpat de ancheta DNA doar datorită imunităţii parlamentare.
Rovana Plumb a fost cercetată în dosarul Belina, însă Parlamentul nu a încuviințat urmărirea penală, în timp ce Dan Nica a fost acuzat de DNA de fraude cu licențe informatice în dosarul Microsoft, dar a scăpat după ce dosarul s-a prescris.
Acum Viorica Dăncilă e aşteptată cu propuneri credibile. E posibil să fie propusă Ramona Mănescu, ministru de Externe.
Stabilirea cabinetul care va conduce Uniunea în următorii cinci ani întârzie şi din cauza criezi politice din Italia, care nu şi-a desemnat încă un candidat.
Până acum, România a avut trei comisari europeneni: pe Leonard Orban, Dacian Cioloş şi Corina Creţu.