Confidenţialitate

Eugen Teodorovici si Marius Nica au depus juramintele de investitura (AUDIO)

La Ministerul de Finanțe – Eugen Teodorovici îi ia locul lui Darius Vâlcov – cel care a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție.

Portofoliul de la Ministerul Fondurilor Europene este preluat de Marius Nica – fost secretar general în Ministerul Muncii.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi, între alții, președintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere.

Șeful statului nu a susținut niciun discurs după depunerea jurămintelor – așa cum obișnuia predecesorul său, Traian Băsescu. Le-a adresat celor doi noi miniștri câte un scurt mesaj, în care le-a urat succes.

Cine sunt cei 2 demnitari care au preluat portofoliile celor 2 ministere

Eugen Orlando Teodorovici este absolvent al Academiei de Studii Economice și are un doctorat în managementul fondurilor europene.

În perioada 2000 – 2004, el s-a ocupat de programul SAPARD, în cadrul Ministerului Integrării Europene, iar între ianuarie și decembrie 2000 a activat în Ministerul Afacerilor Externe, la Departamentul pentru Afaceri Europene.

În decembrie 2012, Eugen Teodorovici a fost ales senator PSD de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit ministru al Fondurilor Europene. El este membru în Consiliul de Administraţie al CEC şi reprezentantul României în Consiliul Director al Băncii Europene de Investiţii.

Marius Nica, noul ministru al Fondurilor Europene, a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN și a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Muncii.

Marius Nica a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Loteriei Române, calitate pe care o menționează în ultima sa declarație de avere din aprilie anul. În documentul respectiv precizează că, în anul fiscal anterior a încasat, în această calitate, aproximativ 3.600 de lei.