Confidenţialitate


Eugen Teodorovici şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD


Eugen Teodorovici şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD

Eugen Teodorovici anunţă că în cursul zilei de vineri şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat.

Fostul ministru de Finanțe afirmă că nu va valida alegerea unui președinte „printr-un simulacru de alegeri”.

„Nu vreau să validez alegerea în mod nestatutar și nedemocratic a unui președinte PSD! Cu atât mai mult, nu voi valida alegerea unui președinte printr-un simulacru de alegeri, atunci când regulile se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua șansele altor potențiali candidați sau a le anula pe cele ale candidaților care ar putea să se decidă în ultimul moment. Mi-am depus azi candidatura pentru funcția de președinte al PSD, în condițiile prevăzute de actualul statut validat de Tribunalul București, pentru că am ales să particip la orice competiție electorală fundamentată pe aceleași reguli”, a scris pe Facebook Eugen Teodorovici.

El a făcut un apel membrii PSD care vor participa la congres.

„Indiferent de funcția pe care o ocupă în partid și de organizația județeană de care aparțin, să înțeleagă că PSD nu are nevoie, în special în situația actuală, să se prezinte în fața electoratului cu un simulacru de alegeri, cu oameni ascunși în spatele unor liste și, mai ales, cu riscul participării unui singur candidat și care să fie ales, eventual, cu unanimitate de voturi, ca în vremurile pe care le speram apuse”, a mai scris Teodorovici.

Conducerea interimară a partidului a stabilit ca la Congres candidaturile pentru funcțiile de conducere să se facă pe moțiuni, adică cel care vrea să candideze pentru funcția de președinte să vină și cu echipa de prim-vicepreședinți și vicepreședinți.

Pe 30 iulie, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului s-a aprobat declanşarea procedurilor interne pentru organizarea Congresului. Data vehiculată pentru Congres ar fi 22 august, dacă acest lucru va fi posibil. Teodorovici devine primul contracandidat oficial al lui Ciolacu, la șefia PSD.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO