Eugen Ionescu s-a născut în noiembrie 1909, la Statina, în județul Olt. Tatăl celui care avea să devină unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai veacului trecut se numea tot Eugen Ionescu, era avocat, și într-o vreme a fost subprefect al județului Olt. Mama se numea Marie-Therese și era fiica unui inginer francez.
Pe când Eugen avea doar doi, familia Ionescu s-a mutat la Paris. În timpul Primului Război Mondial, tatăl s-a înrolat în Armata Română, în vreme ce restul familiei a rămas în Franța. Eugen Ionescu a cunoscut prea puțin din ororile războiului și avea să numească perioada petrecută în Franța “paradisul copilăriei”. Părinții lui Eugen Ionescu nu s-au mai înțeles după ce tatăl s-a întors de pe front. Totul a culminat cu un divorț deloc amiabil, prin care tatăl, avocat de meserie, a primit custodia copiilor.
Așadar, Eugen și sora care se născuse între timp au fost nevoiți să se întoarcă în România, unde au rămas în grija mamei lor vitrege. Adolescența a fost un coșmar pentru Eugen Ionescu, dovadă fiind și media 6 la purtare. Evident, nu a ajutat nici faptul că într-o primă fază, nu stăpănea limba română și toate angoasele din tinerețe s-au reflectat într-o bună măsură în operele de mai târziu. După ce a luat Bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de Litere din București și după absolvire, a fost profesor de franceză.
Tot pe atunci a avut loc și debutul său literar, în fapt, o serie de poezii în revistă “Bilete de papagal”, condusă de Tudor Arghezi. În 1938, visul de a se reîntoarce în Franța i s-a adeverit, după ce a primit o bursă de studii. În plus, a fost numit atașat cultural la Ambasada României și după al Doilea Război Mondial, a refuzat să se supună ordinului de a se întoarce în țară. S-a stabilit definitiv la Paris, unde s-a și consacrat ca dramaturg, folosind numele de Ionesco.
Începând cu 1950, a publicat și i s-au jucat, rând pe rând, piese precum „Cântăreața cheală”, “Lecția”, “Scaunele” sau “Rinocerii”. Cel puțin ultima ar merita mai multă atenție, fie și pentru că prezintă ascensiunea extremei drepte în România Interbelică. Referitor la titlu, rinocerul este animal lipsit de grație, agresiv și cu vederea slabă, și îi reprezintă pe cei care au aderat la doctrina legionară fără să își pună prea multe întrebări. E de menționat și faptul că Eugen Ionescu a fost unul dintre puținii intelectuali români din perioada respectivă care nu au simpatizat cu legionarii sau comuniștii. Întâmplător sau nu, pe vremea în care se afla în Franța, a primit o condamnare la închisoare din partea regimului comunist. Motivul? Un articol mai vechi din revista “Viața Românească” în care critica instituțiile statului.
Procesul a fost reluat în anii 60, tot cu Eugen Ionescu în lipsă. Sentiința inițială a fost revocată, dar ușor de înțeles de ce, Eugen Ionescu nu a mai pus niciodată piciorul în România.
În 1970 a devenit membru al Academiei Franceze și de-a lungul vieții a scris zeci de piese de teatru, toate în franceză. S-a stins în 1994, la Paris, pe când avea 84 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Montparnasse.
