Confidenţialitate

ESTIMĂRI: Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), condus de premierul Mark Rutte, ar fi câștigătorul alegerilor parlamentare din Olanda

Potrivit datelor vehiculate de presa olandeză, Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), condus de premierul Mark Rutte, a obținut 31 de mandate din totalul de 150. Partidul pentru Libertate (PVV), de extremă dreaptă, condus de antieuropeanul și naționalistul Geert Wilders ar fi pe locul al doilea cu 19 mandate.

Aproape 13 milioane de alegători au fost chemaţi la un scrutin despre care se spune că ar putea schimba faţa Europei în cazul în care populistul Geert Wilders ar fi ajuns la putere.

Prezența la urne a fost de 81%, cu mult peste cea de acum patru ani, de 65%.

Formațiunea premierului a obținut 31 de mandate din totalul de 150, iar extrema dreaptă, condusă de Geert Wilders – 19. Formaţiunea creştin-democrată CDA şi un partid de centru au obținut cîte 19 mandate fiecare. Partidul Verzilor a obţinut 16 mandate, Partidul Socialist – 14, iar Partidul Laburist – 9, o scădere semnificativă.

În mod obișnuit, sondajele făcute la ieșirea de la urne în Olanda se confirmă. Prima versiune a lor estimează rata de participare şi împărţirea mandatelor pe baza răspunsurilor oferite pînă la ora locală 20.30.

Primele rezultate oficiale sunt aşteptate la circa 40 de minute după închiderea urnelor, dar oraşele mari, precum Amsterdam şi Rotterdam, vor anunţa cel mai probabil rezultatele după miezul nopţii.