Ziua mondială a salutului a fost inițiată în 1973 de doi frați americani – Brian şi Michael McCormack – și a fost sărbătorită pentru prima dată în același an, ca formă de protest la adresa războiului dintre Egipt și Israel. În lume, gesturile care însoțesc salutul au diverse semnificații.
Dacă japonezii se înclină, iar britanicii spun doar “bună ziua” și își dau mâna, în Tibet este foarte politicos să scoți limba atunci când întâlnești pe cineva pentru prima dată.
Francezii își strâng mâna și se sărută pe ambii obraji. În Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrățișezi sau să săruți.
În Botswana, oamenii își ating palmele ușor, dar nu le strâng, în timp ce în Cambodgia, se lipesc palmele, ținându-le apropiate de piept. Cu cât palmele se ridică mai sus, cu atât respectul arătat este mai mare.
În nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut.
Primele atestări ale salutului datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând își acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiți de lumina emanată de strălucitul împărat. În acest obicei, își are originea salutul militar.
La romani, salutul „Ave Cezar!” era însoțit și de strângerea antebrațelor, ca semn de încredere.
