Negocierile între Parlamentul European și Consiliu asupra noului procuror-șef al Parchetului European au avut loc începând din această primăvară. Echipa de negociere a Parlamentului a susținut-o pe Laura Codruța Kövesi pe toată durata negocierilor, în ciuda opoziției miniștrilor UE până de curând.
În urma acordului cu Consiliul de marți, președintele Comisiei pentru libertăți civile Juan Fernando López Aguilar (S&D, ES) ) a declarat: „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcția de procuror-șef european. Are competențe profesionale desăvârșite. Mai mult, România nu deține pentru moment niciun post cheie la nivel european, iar doamna Kövesi va deveni una dintre femeile-lider ale Uniunii.”
„Suntem foarte bucuroși de faptul că doamna Kövesi va conduce noul Parchet European. Corespunde cel mai bine viziunii Parlamentului European pentru o instituție puternică și credibilă. Doamna Kövesi este deosebit de competentă, cu un palmares impresionant de realizări în lupta împotriva corupției cu o flexibilitate remarcabilă și mult curaj” a adăugat președintele Comisiei pentru control bugetar, Monika Hohlmeier (PPE, DE).
Vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile Maite Pagazaurtundúa (Renew, ES) a declarat: „Prin alegerea doamnei Kövesi în funcția de procuror-șef european, Parchetul European își va putea începe acum activitatea pentru a asigura mai multă siguranță și protecție cetățenilor. Noua instituție va avea un rol cheie în pedepsirea atacurilor la adresa intereselor financiare ale UE – numai infractorii vor fi neliniștiți în urma acestui acord.”
Acordul asupra numirii ca procuror-șef trebuie formalizat acum de către Parlament și Consiliu.
Ce este Parchetul European (EPPO)
Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.
Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.
Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.