Confidenţialitate

Escaladare a violenţelor la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel

Militanţi palestinieni ai grupării Hamas, care controlează Fâşia Gaza, au tras zeci de rachete şi obuze, luni, spre sudul Israelului.

Armata statului evreu a răspuns cu lovituri aeriene, la o zi după ce o incursiune israeliană a declanşat lupte sângeroase în această enclavă, relatează Reuters.

În partea israeliană a frontierei, tirurile palestiniene au distrus un autobuz, rănind mai multe persoane.

Escaladarea violenţelor amenință eforturile depuse de Egipt, Qatar şi Naţiunile Unite de a media o pace pe termen lung în regiune.

În ultimul deceniu, cele două tabere s-au confruntat în trei războaie.

În sudul Israelului, rachetele interceptoare au străbătut cerul şi sirenele au răsunat în timpul a ceea ce armata a declarat că au fost peste 80 de salve de rachete trase din Gaza.