Apar noi date în cazul eprubetelor găsite pe Drumul Național 14, în apropiere de Mediaș.
Acestea conțin sânge și par să fi fost îngropate acolo în urmă cu mai mult timp, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu – cei care anchetează cazul.
Multe dintre recipientele găsite erau sparte, iar pe etichetele lor erau scrise diverse cifre – nu și date.
Nu se cunoaște deocamdată dacă sângele provine de la oameni – ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a DSP Sibiu, Cristina Gaal.
“Acestea se pare că au fost îngropate în urmă cu mai mult timp, găsindu-se inclusiv recipiente îngropate în sol. Pe unele există etichete deteriorate care au număr notat cu marker sau unele coduri. O parte conţin sânge coagulat, o parte sânge necoagulat, probabil recoltat cu anticoagulant, deocamdată nefiind stabilită natura sângelui”, ne-a declarat Cristina Gaal.
Pe mai departe, Serviciului de Medicină Legală va stabili de unde a fost recoltat sângele.
În plus, o firmă de colectare a fost trimisă în zonă pentru a aduna deșeurile.
“La locaţia respectivă a rămas un reprezentant al Primăriei Blăjel pentru supravegherea zonei, iar Garda de Mediu a contactat o firmă de colectare a deşeuri periculoase în vederea salubrizării zonei. Primăria Blăjel se va ocupa de dezinfecţia zonei respective”, mai arată reprezentanta DSP Sibiu.
Cele câteva zeci de eprubete cu sânge au fost descoperite pe DN14 de un trecător – care a sunat imediat la 112.
CITEȘTE ȘI Zeci de eprubete găsite pe DN 14