Autorităţile ucrainene se confruntă cu o epidemie de gripă cauzată de virusul A/H1N1.
Au fost închise instituţiile de învăţământ în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Kiev, informează Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti într-o atenţionare de călătorie.
MAE recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt necesare în ţara vecină, în perioada imediat următoare.
“În cazul în care acestea nu pot fi evitate, cetăţenii români trebuie să ia măsuri de precauţie necesare în astfel de cazuri, precum purtarea măştilor de protecţie, atenţie sporită la igiena personală, evitarea locurilor publice aglomerate”, se menţionează într-un comunicat.
Cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite se pot adresa Ambasadei României la Kiev (la numărul de urgenţă +38093.625.27.17), Consulatului General al României la Cernăuţi (+38093.270.92.60) şi Consulatului General al României la Odessa (+38095.541.27.88).