Echipa națională de rugby va avea un antrenor “de marcă”. “Stejarii” vor fi pregătiți de fostul selecționer al Angliei, Andy Robinson.
În vîrstă de 54 de ani, Robinson îl înlocuiește pe Marius Tincu, care a asigurat interimatul în acest an. El are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială din 2023 și spune că este o onoare să conducă naționala României, o țară cu o tradiție imensă în rugby.
După o carieră notabilă de jucător, Andy Robinson a făcut parte din staff-ul cu care Anglia a cîștigat Cupa Mondială în 2003, reprezentantiva engleză fiind singura echipă din Europa care a cucerit pînă acum prestigiosul trofeu Webb Ellis. A și condus naționala din Albion, între 2004 și 2006, și a mai pregătit selecționata Scoției, la comanda căreia a obținut victorii cu Africa de Sud, Australia și Argentina.