Confidenţialitate

Peste 40% din necesarul de electricitate al Danemarcei, asigurat de energia eoliană

Producţia de energie eoliană a Danemarcei a asigurat 43,4% din necesarul de electricitate al acestei ţării, anul trecut.

Precedentul record a fost de 42% în 2015, a anunţat joi Ministerul danez al Energiei.

„Am arătat încă odată întregii lumi că Danemarca are cel mai bun sistem energetic din lume. Am reuşit să gestionăm mari cantităţi de energie eoliană şi alte surse verzi de energie, menţinând în acelaşi timp o securitate ridicată a aprovizionării”, a declarat ministrul danez al Energiei şi Mediului, Christian Lilleholt.

Potrivit acestuia, Guvernul de la Copenhaga vrea ca în 2030 energiile regenerabile să acopere cel puţin 50% din necesarul de electricitate al Danemarcei.

Ţara scandinavă, care completează producţia internă de energie eoliană cu importurile de energie hidroelectrică din Norvegia, energie nucleară din Suedia şi energie fotovoltaică din Germania, intenţionează să investească în stocarea energiei pentru a-şi întări independenţa şi securitatea aprovizionării, care depinde de condiţiile meteo.

Mult timp dependentă de importurile de energie, Danemarca a început să renunţe la termocentralele pe bază de cărbune şi să investească masiv în energia eoliană la sfârşitul anilor 1970.

Astfel că la finele anilor 1990, devenise exportator net de energie.