Confidenţialitate

“Encanto”, cea mai recentă animație de la Studiourile Disney Animation, ajunge în cinematografele românești

Din această săptămână, “Encanto”, cea mai recentă producție cinematografică Disney, aduce buna dispoziție pe marile ecrane și vorbește despre puterea interioară a fiecăruia dintre noi. Din distribuție fac parte Stephanie Beatriz, Diane Guerrero, Wilmer Valderrama, Angie Cepeda și Rhenzy Feliz. “Encanto” este distribuit în România de Forum Film și are premiera în data de 26 noiembrie 2021 în format 3D și 2D, dublat și subtitrat.

“Encanto” spune povestea tinerei Mirabel Madrigal, o fată din Columbia care trebuie să trăiască zi de zi cu frustrarea de a fi singurul membru al familiei sale care nu posedă puteri magice. Chiar și casa ei este fermecată, dansând în ritmul vieții de zi cu zi.

“Ne-am gândit ce grozav ar fi să spunem povestea unei familii extinse. Am vrut să celebrăm ideea de familie și, în același timp, să înțelegem cum funcționează dinamica într-o familie complexă. Cât de bine ne cunoaștem familiile? Cât de bine ne cunosc ceilalți pe noi?”, spune regizorul Byron Howard.

“Este o poveste despre faptul că oamenii cei mai apropiați nouă, mai ales cei din familie, nu ne văd așa cum suntem, nici nu ne înțeleg așa cum suntem. Și, bineînțeles, nici noi nu le arătăm celor pe care îi iubim cine suntem cu adevărat și facem asta din mai multe motive. Povestea noastră arată cum un membru al unei familii care se simte prea puțin văzut și înțeles învață să își cunoască întreaga familie și, într-un final, să se descopere pe sine”, adaugă co-regizorul și co-scenaristul Jared Bush.

“Encanto” redă povestea unei familii extraordinare, Madrigal, care locuiește în munții ascunși din Columbia, într-o casă magică dintr-un oraș vibrant, un loc uimitor numit Encanto. Magia localității Encanto constă în faptul că fiecare copil din familie este înzestrat cu un dar unic, o super putere de vindecare.

Singura excepție este Mirabel. Când însă descoperă că magia care înconjoară Encanto e în pericol, Mirabel decide ca ea, cea mai comună dintre Madrigali, să fie cea care salvează totul.
Fiecare dintre copiii familiei Madrigal a primit darurile speciale într-o ceremonie la împlinirea vârstei de 5 ani. “Atunci o ușă a apărut în casa lor și s-a deschis către un spațiu magic, vrăjit, unde fiecare a văzut exact care va fi rolul lui în cadrul familiei și cum va servi comunitatea”, spune Howard.

De exemplu, sora mijlocie a lui Mirabel, Luisa, care este puternică – un fel de stâncă a familiei – are super puterea de a reloca obiecte sau ființe, putând să mute o clădire sau să schimbe cursul unei ape. Isabela, sora mai mare, este copilul de aur al familiei, cea care are puterea de a face plantele să crească și florile să se deschidă la fiecare pas al ei. Frumusețea și grația ei îi încântă pe toți, mai puțin pe Mirabel care se chinuie să înțeleagă și să ajungă la această minunată persoană.

“Mirabel este simbolul fiecăruia dintre noi. Este membrul comun al familiei, într-un clan plin de oameni extraordinari, cu puteri magice. Mulți dintre noi sigur am simțit asta cel puțin o dată în viață, ne-am simțit înconjurați de staruri, ne-am simțit intimidați, am suferit de sindromul impostorului.

Nu contează cine ești sau ce ai realizat, întotdeauna cineva se va descurca mai bine decât tine și va realiza mai mult. Din acest punct de vedere, Mirabel este genul de personaj cu care empatizăm cu toții”, spune Jared Bush, co-regizor.

Timp de 10 ani Mirabel a zâmbit și a încercat să accepte faptul că dintr-un motiv necunoscut, la cea de-a cincea aniversare a ei, nu a fost înzestrată cu nicio putere magică. “Mirabel e genul de persoană care vrea să le facă mereu pe plac celorlalți, simte mereu nevoia să compenseze pentru faptul că nu a fost înzestrată cu niciun dar. Mereu și-a spus că se simte confortabil cu dinamica din familia ei, dar, adevărul este că nu se simte deloc așa. Chiar vrea să facă o schimbare. Călătoria ei este să recunoască propria valoare și să își găsească locul în sânul familiei,” subliniază co-regizorul și scenaristul Charise Castro Smith.

Povestea lui Mirabel a început cu mulți ani înainte, când bunicii ei, Alma și Pedro, au fost nevoiți să fugă din casa lor cu tripleții nou-născuți. Alma și-a pierdut soțul și, într-un moment de disperare, în timp ce se ruga având în față o lumânare aprinsă, s-a petrecut un miracol. Lumânarea a răspuns rugăciunii, oferindu-i Almei și urmașilor ei un refugiu sigur într-un loc fermecat numit Encanto. “Fiecare generație de Madrigali își împarte darurile cu comunitatea. Iar povestea noastră are nu doar personaje cu puteri magice, ci abundă în magie. Casa prinde viață și e acolo cu rolul de a-i ajuta și proteja pe membrii familiei, este ea însăși un personaj”, afirmă producătorul Clark Spencer.

Magia se regăsește din plin în ”Encanto”. Cuvântul “encanto” este un termen folosit uneori pentru a descrie un loc magic și plin de spiritualitate înaltă, unde lucruri extraordinare se petrec, explică Castro Smith. “Este un loc plin de minuni naturale unde peisajul este infuzat de nenumărate posibilități magice”, adaugă Castro Smith.