Emmanuel Macron a avut, pentru a opta oară de la începutul invaziei Ucrainei, o convorbire telefonică cu Vladimir Putin. „Nu există un acord, dar preşedintele (Macron) rămâne convins de necesitatea de a-şi continua eforturile”, a transmis preşedinţia franceză după discuții, potrivit Agerpres.
„Nu există altă cale de ieşire decât o încetare a focului şi negocieri de bună-credinţă ale Rusiei cu Ucraina. Preşedintele Franţei este alături de Ucraina”, a mai transmis Palatul Elysée.
În schimb, Kremlinul transmis doar că discuţia telefonică a avut loc „la iniţiativa părţii franceze” şi s-a axat pe „situaţia din Ucraina, inclusiv negocierile în curs” între reprezentanţii ruşi şi cei ucraineni.
Şeful statului francez a avut marți o discuție telefonică și cu Volodimir Zelenski, pe care l-a sunat regulat de altfel de la 24 februarie, de când a început invazia Rusiei în Ucraina, pentru a-l asigura de sprijinul său.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune, într-un mesaj video transmis miercuri dimineață că negocierile de pace cu Rusia sunt „foarte dificile, uneori scandaloase”. „Avansăm însă pas cu pas”, a declarat Zelenski precizând că reprezentanţii ucraineni negociază în fiecare zi.
Liderul de la Kiev a mulţumit comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat ţării sale.
Preşedintele ucrainean are o intervenție video miercuri, la orele 15.00, în faţa deputaţilor şi senatorilor francezi, pentru a le cere sprijinul, după ce a făcut acelaşi lucru în ultimele zile în faţa parlamentarilor italieni, americani, canadieni, britanici, germani şi israelieni.
De asemenea, Zelenski a cerut luni Uniunii Europene să oprească orice comerţ cu Rusia, reaminteşte AFP.
Președintele ucrainean se va adresa prin videoconferință, astăzi, în adunarea Națională a Franței.
Ieri, Volodimir Zelenski a susținut un discurs în legislativul italian, avertizând că pentru armata rusă, Ucraina este “poarta” spre Europa.
Liderul de la Kiev şi-a repetat apelul pentru impunerea unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.
Preşedintele ucrainean urmează să se adreseze prin videoconferinţă liderilor ţărilor din NATO care se reunesc mâine/joi la Bruxelles pentru un summit extraordinar dedicat invadării Ucrainei de către Rusia.