Emilia Șercan anunță că Adrian Cioroianu are calitatea de inculpat în dosarul deschis pentru divulgare de informații secrete. Amintim, în februarie, directorul Bibliotecii Naţionale a dezvăluit pe o rețea socială faptul că jurnalista a cerut verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană. Până acum, Adrian Cioroianu a avut calitatea de suspect în acest dosar. Contactat de Europa FM, Adrian Cioroianu a refuzat să ofere vreun comentariu pe acest subiect.
Dosarul a fost deschis de procurori după ce Emilia Șercan a depus plângere pentru că Adrian Cioroianu a divulgat în februarie, pe Facebook, subiectul de investigație la care lucra, adica teza de doctorat a lui Mircea Geoană.
Fostul ministru de Externe a făcut publică informația nedestinată publicității într-un comentariu la o postare a analistului militar Hari Bucur-Marcu despre conflictul dintre cei doi:
„Cât despre doamna pe care o amintiți, e suficient să vă spun că a cerut la sală dupa ce solicitase o lucrare a lui Mircea Geoană, care i s-a dat, desigur cu acordul meu și în normele legii, doar că dânsa nu știu ce o fi citit, dar e clar că a descoperit în geantă și un termometru adus de acasă (premeditare? Lua temperatura candidaturii lui M. Geoană?), prilej cu care face poze de victimă și explică dânsa de ce nu sunt studenți în bibliotecă – asta pe 27 febr a.c, adică în a doua zi după vacanța studenților, răstimp în care tinerii erau în facultăți, să-și afle orarul”, a reacționat directorul Bibliotecii Naţionale pe Facebook.
Comentariul lui Adrian Cioroianu a venit, după ce jurnalista a reclamat că în sălile Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 gradeCelsius.
Acum, tot pe Facebook – Șercan a scris că Cioroianu – profesor de istorie la Universitatea București – a fost pus sub acuzare de procurori și că aceștia i-au comunicat oficial că are calitatea de inculpat în dosar.
Emilia Șercan: „Până astăzi, Adrian Cioroianu a avut calitatea de suspect în acest dosar. Schimbarea de încadrare juridică indică finalizarea cercetării penale și o potențială trimitere în judecată”
„Parchetul Tribunalului București i-a comunicat azi, oficial, calitatea de inculpat lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, în dosarul deschis pentru divulgare de informații secrete sau nedestinate publicității, după ce în februarie a divulgat pe Facebook faptul că am cerut verificarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.
Până astăzi, Adrian Cioroianu a avut calitatea de suspect în acest dosar. Schimbarea de încadrare juridică indică finalizarea cercetării penale și o potențială trimitere în judecată.
Nu știu cum se va finaliza acest dosar – dacă directorul instituției va fi trimis în judecată sau nu –, pentru că încrederea mea în organele de urmărire penală (polițiști sau procurori) este foarte scăzută, având în vedere experiențele avute până acum.
Tot din aceste experiențe cu organele de urmărire penală am înțeles următorul lucru:
Noi, jurnaliștii, suntem efectiv singuri în fața oricărui abuz la care suntem supuși din cauza meseriei noastre. Tulburător de singuri.
Evident că nu mă refer la „ziariștii” care seara sunt la emisiuni la tv, iar ziua încheie contracte de consultanță politică, nici la cei care sunt și ziariști, și piariști, nici la cei care încasează sume grase de la partide ca să vă dezinformeze sau să vă dezinformeze părtinitor.
Mă refer la ziariștii care încă stau cu coloana dreaptă și își fac meseria cu devotament și pasiune, în interes public.
O să spun un lucru despre care nu am vorbit public până acum, dar care are legătură cu greutatea cu care, personal, îmi fac meseria. Și este tot despre teza de doctorat plagiată a lui Mircea Geoană.
La sfârșitul lunii august, după ce Comisia de Etică a ASE a dat acel mizerabil verdict de neplagiat, am primit o nouă amenințare cu moartea, care are legătură exact cu dezvăluirile mele despre teza lui Geoană.
Dosarul a ajuns tot la Parchetul Tribunalului București, la același procuror din cazul „Cioroianu”. Și, uite așa, m-am întors de unde am plecat: la nesfârșita oboseală de a-ți face meseria fără grija că cineva va încerca cumva să te blocheze sau să te oprească”, a scris Emilia Șercan pe pagina ei de Facebook.
Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei