Mai exact, în spitale, restaurante și chiar la locul de muncă.
În prezent, locuitorii a 8 cantoane elveţiene se bucură de o protecţie totală faţă de fumatul pasiv.
În alte 11 cantoane, se aplică o lege federală din 2010, care prevede că fumatul este permis în baruri, cafenele și restaurante care au cel puțin 80 de metri pătrați, dar și în instituțiile prevăzute cu fumoar.
Medicii spun că în cantoanele unde a fost interzis fumatul, s-a constatat o scădere cu 20 la sută a numărului de spitalizări provocate de probleme cardio-vasculare sau respiratorii. În plus, lucratul timp de 8 ore în fum de țigară echivalează cu fumatul a 15 până la 38 de țigări.
Ultimele sondaje arată însă că peste 50 la sută dintre cei intervievați se opun interzicerii fumatului, în vreme de alți 40 la sută s-au pronunțat pentru.
Fumătorii înrăiți din Geneva, Basel și Zurich au găsit însă o soluție. Au transformat unele baruri în asociații, ai căror membri sunt liberi să fumeze. Fiecare membru trebuie să plătească însă o cotizație anuală de 450 de franci elevețieni, adică în jur de 375 de euro.