Confidenţialitate

Elvețienii resping înăsprirea legislației privind imigrația

Elvețienii par să fi respins, prin referendum, înăsprirea legislației privind străinii, notează BBC în ediția sa electronică, citând proiecții ale televiziunii publice.

Inițiatorii consultării populare, a doua din acest an, au propus ca guvernul de la Berna să poată limita cota anuală de imigranţi la 0,2% din populaţie, adică 16.000 de persoane.

Opoziția politică a criticat proiectul, considerând că măsurile vor afecta negativ economia elveţiană.

În prezent, în Țara Cantoanelor trăiesc în jur de 8 milioane de străini.

În Elveția, cetățenii pot forța organizarea unui referendum național pe o temă anume dacă reușesc să strângă numărul suficient de semnături.