Confidenţialitate

ELVEŢIA: Trupurile mumificate a doi soţi, descoperite la 75 de ani de la dispariţia în munţi

Un cuplu dispărut în urmă cu 75 de ani în masivul Les Diablerets, din sudul Elveţiei, a fost găsit mumificat sub zăpezile unui gheţar, la 2.615 de metri altitudine.

Corpurile perfect conservate zăceau unul lângă altul, având între ele rucsacurile, o sticlă, o carte şi un ceas, potrivit presei locale.

Cel mai probabil, cei doi au căzut într-o crevasă, iar gheţarul a restituit cadavrele în urma încălzirii climatice.

Ambii plecaseră, la 15 august 1942, în localitatea Chandolin pentru a-şi hrăni animalele aflate la munte.

După două luni şi jumătate de căutări fără succes, cei şapte copii ai lor rămaşi orfani au fost duşi în centre de plasament.

‘Ne-am petrecut viaţa căutându-i neîncetat. Nu credeam că într-o zi le vom putea oferi funeraliile pe care le meritau’, a mărturisit Marceline, care la momentul dispariţiei părinţilor săi avea doar 4 ani.