Confidenţialitate

Elveția: Protest împotriva tehnologiei 5G

Sâmbătă a avut loc un protest de amploare la Berna, unde oamenii au ieșit în stradă pentru a-şi exprima opoziţia faţă de introducerea tehnologiei 5G în Elveția.

Frenquencia, asociaţia organizatoare a protestului, a reușit să mobilizeze câteva mii de persoane convinse că efectele introducerii tehnologiei 5G vor fi catastrofale.

După Coreea de Sud, Elveţia este una dintre primele ţări din lume care a adoptat 5G, infrastructură mobilă aflată în centrul unei ample dispute tehnologice între SUA şi China.

Opozanţii din Elveţia faţă de 5G se tem de efectele razelor electromagnetice ale acestei tehnologii. Mai multe cantoane, puse sub presiune de petiţiile online, au îngheţat procedurile pentru construirea de antene, în numele principiului prudenţei, aşa cum s-a întâmplat la Geneva, Vaud, Fribourg şi Neuchâtel.

Federaţia elveţiană a medicilor (FMH) a pledat la rândul său pentru precauţie, explicând că, deşi nu se va dovedi ştiinţific că o creştere a valorilor limită ale razelor actuale nu are niciun impact asupra sănătăţii, ar trebui să se renunţe la extiderea lor, potrivit agențiilor citate de Agerpres.

5G este noua generație a tehnologiei mobile wireless, aflată încă în fază de dezvoltare. Dacă 4G oferă o viteză maximă, ideală, de 1 Gbps, 5G va putea oferi o viteză de transfer de până la 10 Gbps. Printre principalele caracteristici pozitive ale 5G se numără eficiența spectrală superioară care permite debite de date superioare, latența scăzută, utilizarea a unor benzi de frecvențe noi din domeniul undelor milimetrice, convergență intre fix si mobil (5G fiber). Numeroase surse neconfirmate însă și de studii consistente scot în evidență că 5G ar putea pune în pericol viața oamenilor și a animalelor și ar putea produce inclusiv schimbări climatice.