Confidenţialitate

Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla şi SpaceX, devine al cincilea cel mai bogat om din lume

Averea lui Elon Musk, a crescut cu 5 miliarde de dolari după ce acţiunile Tesla au ajuns luni, 20 iulie la 1.500 de dolari. Astfel, fondatorul companiei a devenit al cincilea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă estimată la 74,2 miliarde de dolari, conform New York Post.

Săptămânile trecute, Musk ocupa locul 20 în clasamentul global al miliardarilor. Potrivit Forbes, Musk se află în prezent doar în spatele CEO-ului Facebook Mark Zuckerberg, fondatului Microsoft Bill Gates, preşedintelui gigantului LVMH Bernard Arnault şi şefului Amazon Jeff Bezos.

Acţiunile Tesla au crescut cu 9,5%, ajungând astfel la 1.643 de dolari la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de luni. Anul trecut, acţiunile Tesla se situau în jurul sumei de 230 de dolari.

Capitalizarea companiei a ajuns la 305,6 miliarde de dolari, cu 100 de miliarde mai mult decât Toyota – al doilea cel mai mare producător auto după capitalizare.

Cu toate acestea, titlul de lider în clasamentul miliardarilor pare să rămână pentru o vreme în dreptul lui Jeff Bezos, a cărui avere netă a crescut luni cu 12,9 miliarde de dolari, ajungând astfel la 188,9 miliarde de dolari.