Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi al Sportului, a fost invitata lui Ovidiu Ioaniţoaia, luni seara, în emisiunea Tribuna 0.
Elisabeta Lipă, născută Elisabeta Oleniuc, este multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la canotaj, președinte al Federației Române de Canotaj și al Clubului Sportiv Dinamo şi ministru al Tineretul şi al Sportului.
S-a născut pe 26 octombrie 1964, în localitatea Siret, județul Suceava. În 1997, a absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport. În 2007, a studiat la Colegiul Național de Apărare, iar în anul 2009 a obținut titlul de Doctor în Educație fizică și sport.
Elisabeta Lipă a debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California, fiind premiată cu medalia de aur.
Sportiva a concurat la 13 ediții ale Campionatelor Mondiale și la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, în perioada 1984-2004, devenind, alături de regretata Lia Manoliu, sportiva cu cele mai multe prezențe la Olimpiadă.
Deține un palmares de invidiat, obținând cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice (Los Angeles 1984 — dublu vâsle, Barcelona 1992 — simplu, Atlanta 1996 — 8+1, Sydney 2000 — 8+1, Atena 2004 — 8+1), două de argint (Seul 1988 — dublu vâsle și Barcelona, 1992 — dublu vâsle) și una de bronz (Seul 1988 — 4 vâsle).
În anul 2000 a fost declarată, de către Federaţia Internaţională de Canotaj, cea mai bună canotoare a secolului XX. Tot în anul 2000 a fost distinsă, de către președintele României, cu Ordinul Național ”Serviciul credincios” în grad de comandor pentru talentul, pregătirea deosebită și dăruirea excepțională dovedite în întreaga carieră sportivă.
Printre titlurile cu care a fost distinsă Elisabeta Lipă se numără şi medalia “Thomas Keller”, cea mai înaltă distincţie de canotaj, Ordinul de merit pentru contribuția la mișcarea olimpică, acordat de Asociația Comitetelor Olimpice Naționale şi “Colanul de Aur” din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
https://soundcloud.com/europafmromania/elisabeta-lipa-la-tribuna-0-26092016