Eliminarea educației sexuale din școli, modificare propusă de PSD și PNL, este astăzi pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot final. Legea, inițiată de USR, abia fusese adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis la începutul lunii aprilie.
Potrivit modificării propuse de PSD și PNL, educația sexuală este înlocuită cu educație sanitară.
Mai mult, pentru predarea acestei discipline în clasă, va fi nevoie de acordul scris al părinților elevilor.
Autorii modificării sunt deputaţii PNL Robert Sighiartău și Florica Cherecheş, parlamentarii PSD Elena Hărătău, Adrian Solomon, Nicuşor Halici și Titus Corlăţean precum și Steluţa Cătăniciu de la ALDE.
În prezent, legea inițiată de USR și adoptată la finalul lunii martie de Parlament, prevede, citez, ”derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”.
Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a făcut apel la deputaţii PSD şi PNL „să nu blocheze” predarea educaţiei sexuale în şcoli, în contextul în care România este ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa.