Toate cele patru echipe ale Liceului Teoretic Internațional de Informatică București s-au calificat la următoarea etapă a concursului World Scholar’s Cup, Tournament of Champions, ce va avea loc la Universitatea Yale în noiembrie.
Elevii români, coordonați de profesoara Maria Stan, au cucerit o medalie de aur și trei de argint la Global Round, etapă a concursui care a avut loc la Haga în perioada 21 – 26 iulie.
Înainte să plece la concurs, alături de profesoara Maria Stan, Ana-Alexia Popeangă , Andrei Tiberiu Coandă și Sasha Pascu stau de vorbă cu Toader Păun despre provocările unui concurs transdisciplinar, care presupune patru probe diferite (individuale și în echipă), dar și despre cum școala modelează azi tinerii pentru a avea succes în viață:
Ideea din spatele acestui concurs este de a crea o competiție diferită de ideea “tradițională” de concurs – o celebrare a bucuriei de a învăța, un concurs la fel de îmbucurător atât pentru echipa plasată pe primul loc, cât și pentru cea de pe ultimul, o oportunitate care îi motivează pe elevi nu doar să își demonstreze competențele deja existente, dar să își descopere unele noi.