Confidenţialitate

Elevii din școala primară ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul Școala după Școală

Ideea aparține unor deputați PNL care au depus în acest sens un proiect de modificare a Legii Educației.

Raluca Turcan și Claudia Boghicevici își propun ca, prin această măsură, să vină în ajutorul părinților, să nu-și abandoneze locul de muncă pentru că nu au cu cine lăsa copiii după școală.

Proiectul de lege prevede că statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a cu un tichet de 200 de lei pe lună. La sfârșitul anului școlar sau la momentul înscrierii copilului la școală, părintele ar urma să opteze pentru acești bani.

Propunerea legislativă se află în consultare publică, la Camera Deputaţilor. În septembrie, va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate.