Confidenţialitate

Elevii din Mehedinti nu vor primi ‘Laptele si cornul” timp de o luna dupa inceperea cursurilor (AUDIO)

Peste 25.000 de elevi care ar trebui să primească zilnic, la şcoală, lapte şi corn, sunt nevoiţi să aştepte cel puţin până la mijlocul lunii octombrie.

Şi aceasta, pentru că autorităţile nu au fost în stare să pregătească din timp documentele necesare. Anunţul de participare la licitaţie a fost publicat de către Consiliul Judeţean, pe site-ul de licitaţii publice, abia pe 15 august, iar ofertele vor fi deschise la sfârşitul lunii septembrie, adică după ce începe şcoala. Aceasta înseamnă că abia din octombrie, elevii ar putea să primească produsele din cadrul programului naţional ‘Laptele şi Cornul’.

Beneficiarul contractului susţine că întârzierea a fost cauzată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, care nu a transmis în timp util numărul de elevi care ar urma să primească aceste produse.