Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și cel al Sănătății, dar doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori.
„Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori”, scrie în hotărârea CNSU din ședința de vineri.