La un liceu din Târgu Jiu se face anchetă, după ce mai mulți elevi au fost surprinși la ora de informatică aplicând pentru jocuri de noroc. Pe computerele acestora se puteau vedea jocuri, cunoscute sub numele de „păcănele”. Imaginile au apărut în spațiul public, iar Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a început o anchetă la această unitate de învățământ.
Cel mai probabil un elev a făcut această filmare la Liceul „Traian Vuia” din Târgu Jiu. Este o filmare făcută în laboratorul de informatică, iar pe aceasta se vede cum mai mulți liceeni aplică jocurile de noroc. Deocamdată nu se știe unde era profesorul în acel moment și cum au apărut acele aplicații pe computerele școlii. Conducerea liceului susține că acum au văzut filmarea și că a început deja verificările. La fel și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Ionuț Catrina, purtător de cuvânt al ISJ Gorj: ISJ și conducerea liceului au început anchete
„Atât conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și conducerea Liceul Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu vor derula anchete care să stabilească cu exactitate în ce context a avut loc acel incident”, a declarat Ionuț Catrina, purtător de cuvânt al ISJ Gorj.
După ce imaginile au apărut în spațiul public, părinții elevilor s-au revoltat și cer și ei conducerii liceului să aplice măsuri dure celor vinovați.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Craiova: Polițist de la serviciul pentru acțiuni speciale, reținut pentru trafic de influență | AUDIO