Confidenţialitate


Elena Udrea, eliberată din arest preventiv. Decizia judecătorilor este definitivă


Elena Udrea, eliberată din arest preventiv. Decizia judecătorilor este definitivă

Instanţa Supremă a admis recursul Elenei Udrea faţă de prelungirea arestului preventiv.

Judecată pentru corupţie în dosarul Gala Bute, fosta şefă a Turismului este închisă la Penitenciarul Târgşor, însă va fi plasată în arest la domiciliu.

Avocaţii săi susţineau că măsura arestului nu se mai impune: ancheta este finalizată, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor.

Aceeași măsură (eliberarea din arest) este valabilă în cazul lui Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi al lui Tudor Breazu.

Elena Udrea era arestată preventiv din 25 februarie, Rudel Obreja a stat în arest din 5 februarie, iar Tudor Breazu din 8 februarie.

Pe durata arestului la domiciliu, cei trei sunt obligați să nu părăsească imobilul unde locuiesc fără permisiunea instanţei, să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosarul “Gala Bute”.

Acuzațiile

Procurorii DNA au trimis dosarul “Gala Bute” în instanţă în 21 aprilie.

Fost ministru al Dezvoltării, Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Galei şi de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300,000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie în baza unor contracte fictive de consultanţă.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul “Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, cînd instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…