Confidenţialitate



Elena Udrea poate fi eliberată


Elena Udrea poate fi eliberată

Instanța supremă a decis, joi, suspendarea executării pedepsei în cazul fostului ministru Elena Udrea în dosarul “Gala Bute” şi eliberarea acesteia până la soluţionarea efectivă a contestaţiei, anunță avocatul Veronel Rădulescu, potrivit agenției de știri Mediafax.

Magistaţii au decis și suspendarea hotărârii de condamnare şi punerea în libertate a lui Breazu Liberiu Tudor, condamnat şi el în dosarul „Gala Bute”.

“Facem o mişcare normala. Am facut o cerere de preschimbare de termen in dosarul Elenei Udrea si am justificat o pe urgenţă privind solutionarea cauzei avand in vedere inechitatea creata ca urmare a pronuntarii in alte cauze.

Tocmai ICCJ, care e chemată de lege să asigure aplicarea unei practici unitare, în cele trei complete a pronunţat soluţii diferite, în două dintre ele a fost amânată, dosarul nostru şi cel al lui Breazu, iar la Completul 2, instanţa a dat o solutie de admitere în principiu de suspendare şi punere in libertate”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu, înainte de pronunțarea instanței.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură