Confidenţialitate

Elena Udrea află dacă va fi extrădată în România | AUDIO

De la ora 14:30 ea este audiată în fața unui complet de trei judecători din Bulgaria. Pe 7 aprilie, Instanța Supremă din România a decis definitiv că fostul ministru trebuie să execute cei 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”. Înainte de a afla sentința, Elena Udrea a plecat din țară, dar a fost arestată preventiv în Bulgaria.

Elena Udrea a fost audiată, sâmbătă, la Instanţa care a judecat cererea de extrădare. Tribunalul din Blagoevgrad a decis atunci ca Udrea să fie extrădată, însă sentinţa nu este definitivă.

Analizând sursele de probă din cauză, completul de judecată a apreciat că persoana căutată ar trebui să fie reținută în condițiile de arestare – existând pericolul real de evadare”, spuneau atunci magistrații.

E de așteptat ca avocații Elenei Udrea să ridice o serie de obiecții, astfel încât magistrații bulgari să fie nevoiți să formuleze noi solicitări către autoritățile din România.

Elena Udrea a încercat până acum să sensibilizeze Instanța spunând că a închiriat pe termen lung o locuință în Bulgaria, în speranța că va primi arest la domiciliu. De asemenea, săptămâna trecută, aceasta ar fi depus o cerere de azil în Grecia.

Joi după prânz, la Curtea de Apel din Sofia se va judeca recursul formulat de Elena Udrea la decizia prin care Tribunalul din Blagoevgrad decisese că aceasta să rămână în arest.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Cătălin Predoiu, despre Udrea: Nu este în atribuția noastră să discutăm cu judecătorii din Bulgaria, ci să sprijinim procesul la cerere | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.