Elena Udrea a fost dată în urmărire națională după ce polițiștii au căutat-o la adresele la care ar fi putut să fie găsită. Elena Udrea ar fi părăsit țara în cursul dimineții de joi, înainte ca sentința definitivă a instanței să fie pronunțată, anunță Polița Capitalei. La momentul proprunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții, așa că Elena Udrea a putut să plce din România fără a avea probleme din punct de vedere legal.
Redăm comunicatul integral al Poliției Capitalei:
„Astăzi, în jurul orei 15.30, Poliția Capitalei a primit, de la instanță, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea, pentru 3 persoane, respectiv o femeie și doi bărbați. Astfel, având în vedere decizia instanței, conform procedurilor legale, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea. Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați. Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire.
Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicții.
Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții.
Se continuă activitățile specifice, pentru depistarea și încarcerarea persoanei”.
În dosarul „Gala Bute”, în care a fost condamnată definitiv acum 4 ani, Elena Udrea a introdus două căi extraordinare de atac: recurs în casație și contestație în anulare. În acest proces, Udrea a fost reprezentată de fostul ministru al Justitiei Tudorel Toader – după o decizie din 2018 a Curții Constituționale care declara nelegală constituirea completurilor de 3 și de 5 judecători de la Înalta Curte pe motiv că nu toți magistrații ar fi specializați în judecarea cauzelor de corupție.
Multe condamnări au fost atunci anulate, iar procese cu nume sonore s-au reluat de la zero. Instanța supremă a cerut însă lămuriri de la Curtea Europeană de Justiție, aceasta stabilind dupa 2 ani că judecătorii naționali pot ignora decizia CCR dacă aplicarea ei presupune tergiversarea procedurilor judiciare sau dacă există riscul de prescriere a unor fapte.
Când a fost condamnată la 6 ani de închisoare, Udrea era în Costa Rica. Ea s-a întors în țară în iulie 2019. Potrivit sentinței, fostul ministru trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi încă un million de euro către doi martori. În plus, instanţa a dispus confiscarea de la Udrea a înca un milion de lei.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea