
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că nu își retrage candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, după ce o parte a conducerii partidului a anunțat că nu o va mai sprijini în cursa pentru Cotroceni. Liderul deputaților USR din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu, și vicepreședintele partidului, Dominic Fritz, și-au anunțat în schimb sprijinul pentru Nicușor Dan – candidat independent la președinție.
USR a votat miercuri retragerea sprijinului la prezidențiale pentru lidera partidului, iar membri din conducere au declarat că își îndreaptă susținerea către Nicușor Dan, care candidează ca independent. Într-o reacție la câteva ore după anunț, Elena Lasconi a declarat că rămâne candidat la președinție și că nu ia în calcul să demisioneze de la șefia USR.
Elena Lasconi: „Eu nu predau armele”
„E păcat că printre ei s-a aflat și Dominic Fritz, pe care îl respect foarte mult. Este un om care a arătat că e un câștigător, dar în rest am văzut foarte mulți looseri (piezători – n.red). Colegi de-ai mei care au candidat la primării și-au pierdut și care, într-un fel, îmi datorează locul pe care îl ocupă acum în Parlament”, a declarat Elena Lasconi miercuri.
Ea a spus că USR i-a tăiat finanțarea în campania electorală pentru prezidențiale și a adăugat că „sistemul este mai corupt ca niciodată”.
„Dacă vă aduceți bine aminte ce s-a întâmplat anul trecut, după anularea alegerilor s-au schimbat și regulile jocului, în sensul că au găsit candidații potriviți ai sistemului și eu voi continua să lupt pentru că știu pentru ce lupt. Niciunul dintre cei patru care în toate sondajele par să fie înaintea mea, niciunul nu o să fie președintele bun pentru femeile din această țară. Niciunul nu o să lupte cm o să lupt eu pentru persoanele vulnerabile, pentru tinerii din țara asta”, a continuat Elena Lasconi.
Elena Lasconi: „După ce se termină toată nebunia asta, probabil că o să îmi caut dreptatea în justiție”
„Eu nu predau armele. Chiar și atunci când nu o să mai am arme, o să mă ridic și o să lupt”, a declarat Elena Lasconi.
Ea a precizat că nu se gândește să plece de la conducerea partidului după retragerea sprijinului unora dintre membri USR.
„Nu iau în calcul să demisionez. Voi ajunge în turul II și voi fi președintele României. Voi fi primul președinte femeie al României”, a declarat Elena Lasconi.
„După ce se termină toată nebunia asta probabil că o să îmi caut dreptatea în justiție”, a mai spus lidera USR.
Ea a spus că USR nu îl poate susține financiar pe Nicușor Dan, întrucât aceasta este deja pe buletinul de vot.
USR a convocat miercuri o ședință de Biroul Național în care membrii partidului au votat retragerea sprjinului pentru Elena Lasconi în calitate de candidat la președinție și acordarea sprijinului pentru Nicușor Dan. Au fost 16 voturi din 24 pentru această hotărâre două voturi împotrivă, a spus Dominic Fritz la emisiunea „România în Direct” la Europa FM. Mai departe, e nevoie ca aceste voturi să fie validate în Comitetul Politic.
Ultimul sondaj comandat de USR o plasa pe Elena Lasconi cu un total de 4% din voturile alegătorilor, în timp ce pe primele două locuri apar George Simion și Victor Ponta.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea