În această săptămână, elefant.ro a dat startul celei de a doua editii elefantFest, cel mai mare târg de carte online din România, cu peste un milion de vizitatori încă de la prima ediție. Organizatorii propun pasionaților de lectură din întreaga țară și din Republica Moldova peste 80 de lansări de carte și evenimente cu autorii preferați în cele 7 zile ale târgului.
Japonia este țara cu statut de invitat special, iar aceasta va beneficia de un stand dedicat autorilor japonezi. Participarea Japoniei ca invitat special la elefantFest este posibilă cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România și Excelenței Sale Domnului Ambasador Hitoshi Noda.
Pentru că volumele ne sunt prieteni de nădejde, iar mulți dintre noi ne găsim refugiul printre paginile lor, elefantFest este un eveniment menit să aducă fericire tuturor celor care adoră să evadeze în universul magic al cărților. În plus, la fel ca și la prima ediție, elefantFest își propune să sprijine întreaga industrie de carte.
Despre surprizele acestei noi ediții și motivele pentru care trebuie să profitați pe elefant.de elefantFest vorbește Adrian Dinu, director de achiziții elefant.ro:
Peste 40 de edituri românești consacrate vor participa la acest târg, printre care și Editura Humanitas, Grupul Editorial Litera, Editura Trei, Curtea Veche Publishing, Editura RAO, Editura Polirom, Grupul Editorial Corint sau Editura Herald, iar fiecare editură va avea un stand digital, amenajat în funcție de structura editorială. În plus, și de această dată va exista o secțiunea specială, de unde pasionații de lectură își vor putea pune în coșul de cumpărături cărți cu autograf de la autorii preferați. La elefantFest vei găsi și un stand internațional de carte în limba engleză, iar printre editurile participante fac parte și DK, Penguin Books sau Random House.
Cărțile ne aduc nenumărate beneficii, astfel că un eveniment dedicat lor este o ocazie bună pentru toți cei care iubesc să citească să se bucure și mai mult de ceea ce le face plăcere: să-și aleagă volumele preferate și să le răsfoiască pagină cu pagină.
Așadar, elefantFest le oferă posibilitatea tuturor iubitorilor de lectură să comande cărțile autorilor celor mai importante best-sellers din acest moment din confortul de acasă și să urmărească online întâlnirile cu scriitorii preferați.
Câștigă cu ElefantFest pe pagina de Facebook Europa FM
Ia parte la concursul de pe pagina de Facebook Radio Europa FM, de marți până duminică, și poți câștiga, prin tragere la sorți unul din cele 5 pachete, fiecare cu 5 cărți, printre care și noul volum Mircea Cărtărescu – ”Nu striga niciodata ajutor” – cu autograful autorului!