O nouă amendă dată societății Electrocentrale Craiova pentru poluare. Curțile și mașinile locuitorilor din zonă au fost acoperite de cenușă, în urma unei avarii. Cauza a fost o cădere de tensiune.
După ce craiovenii care locuiesc în Bariera Vâlcii s-au plâns, din nou, de depunerile de cenușă provenite de la electrocentrală, comisarii Gărzii de Mediu Dolj au decis să meargă în control. Au constatat că problema a apărut în urma unei căderi de tensiune.
Cenușa de pe cazanele 1 și 2 a fost spulberată și s-a depus în împrejurimi.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj spun că efectul de spulberare de pulberi sedimentabile apare pentru că structura cazanelor este de tip deschis și pentru că există depuneri semnificative de cenușă pe suprafața cazanelor, depuneri acumulate de-a lungul timpului.
Electrocentrale Craiova a fost amendată cu 50.000 lei. Nu este prima amendă pe care o primește. Probleme cu poluarea au mai fost. Iar atunci când este și vânt puternic, norul de cenușă ajunge și în localități învecinate.
Societatea încearcă să rezolve problema prin realizarea unor capacităţi noi de producere energie electrică şi termică pe gaze naturale în cogenerare, care ar urma să le înlocuiască pe cele pe cărbune, din 2026.
Sursa foto: Facebook / Garda de Mediu Dolj