Confidenţialitate

“Egoistul” se joacă pe 14 şi 15 decembrie la Palatul Naţional al Copiilor

Pe 14 decembrie iubitorii de teatru sunt invitaţi la Palatul Naţional al Copiilor, la o dublă sărbătoare: ziua de nastere a Maestrului Radu Beligan şi 300 de reprezentaţii cu piesa “Egoistul”! Ca urmare a interesului crescut al publicului faţă de acest spectacol, ce se joacă de 11 ani cu casa închisă, o nouă reprezentaţie a fost programată pe 15 decembrie.

În distribuţie se află Radu Beligan, Adriana Trandafir, Damian Crasmaru, Tomi Cristin, Rodica Ionescu, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Ileana Olteanu, Medeea Marinescu,  Cesonia Postelnicu şi Silviu Biriş.

În acest spectacol, îl veţi regăsi pe Radu Beligan, nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, ci şi într-o alta, la fel de apreciată, aceea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele… autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispuse să-l înţeleagă.

“Egoistul” este ultima piesă a dramaturgului Jean Anouilh, un fel de piesă testament, aşa cum este “Furtuna” pentru Shakespeare. Este opera în care autorul îşi dezvăluie, fără menajamente, percepţia supra lumii contemporane. Subiecte complexe precum viaţa şi moartea, iubirea, căsnicia, relaţia dintre părinţi şi copii, prietenia, egoismul, generozitatea şi chiar teatrul şi dramele sale, sunt abordate cu un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită.

Biletele pentru reprezentaţiile din 14 şi 15 decembrie s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe www.startickets.ro, blt.ro şi www.bilete.ro