Naționala Uruguayului a învins-o cu 1-0 pe cea a Egiptului, în primul meci al zilei la Cupa Mondială din Rusia.
A 2-a partidă a Grupei A s-a jucat la Ekaterinburg, după ce în prima întâlnire, tara gazdă s-a distrat ieri cu Arabia Saudita, pe care a învins-o cu 5-0.
Golul victoriei sud-americane a fost marcat în minutul 90, dintr-o fază fixă, în urmă căreia fundașul de 23 de ani al lui Atletico Madrid – Jose Maria Gimenez a reluat cu capul mingea în plasa porții africanilor.
Uruguayenii au dominat meciul, ratând câteva ale ocazii mari prin cei doi atacanți: Luis Suarez de la FC Barcelona și Edinson Cavani de la Paris Saint-Germain.
La egipteni, super-starul lui FC Liverpool, Mohammed Salah nu a fost decât pe banca de rezerve, nerefăcut după accidentarea la urmar din finala Ligii Campionilor cu Real Madrid.
Tot vineri, la ora 18:00 Marocul va înfrunta Iranul în Grupa B, pe arena din Sankt-Petersburg, iar de la ora 21:00 este programat “derby-ul zilei” Portugalia – Spania, în aceiași grupă, la Soci.