Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, are programate mâine întâlniri cu liderii organizațiilor reprezentative din domeniu.
Se va discuta discuta despre efectele secetei și despre posibilitatea acordării unor despăgubiri proprietarilor de terenuri afectate.
Recent, federațiile agricole solicitau instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate.
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România susține că producțiile de grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui vor fi, pe ansamblu, mult mai mici față de anul trecut. Cea mai gravă situație se înregistrează în județele Vaslui, Bacău, Botoșani, dar și în sud-estul Banatului și în județul Olt.
Premierul Victor Ponta anunța că guvernul ia în calcul acordarea unor despăgubiri pentru cei care au culturile afectate.
La rândul său, comisarul pentru Politici Regionale, Corina Creţu, a reamintit că fermierii pot obține sprijin financiar european. Oficialii de la Bucureşti trebuie să prezinte executivului comunitar date privind impactul secteie asupra producției.