Edward Iordănescu a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României.
Anunțul a fost făcut, marţi, de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Centrul de la Mogoşoaia.
Postul de selecționer era vacant după plecarea lui Mirel Rădoi, urmare a eșecului calificării tricolorilor la Mondial.
Edward Iordănescu s-a aflat în competiție cu Adrian Mutu și Ladislau Boloni.
FRF a mai discutat anterior cu Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu,
Contractul lui Mirel Rădoi, care preluase ștafeta de la Cosmin Contra, a expirat la 30 noiembrie 2021.
Preşedintele FRF a declarat că noul selecţioner va avea misiunea de a readuce echipa naţională în elita fotbalului european.
“Numirea noului selecţioner ne-am fi dorit să se petreacă mult mai repede. Ţinând cont că nu am fost sub o presiune a timpului, am considerat că e o formă de respect pe care am arătat-o fiecărui posibil selecţioner şi am alocat timpul necesar fiecărei întâlniri. Astăzi suntem aici să îl prezentăm pe noul selectioner, pe Eduard Iordănescu, antrenorul care are misiunea de a readuce echipa naţională în elita fotbal european”, a punctat Răzvan Burleanu.
“Elementele care au contat în această alegere au fost determinarea, disponibilitatea şi dorinţa de a reuşi. Pe toate le-am regăsit din plin în persoana lui Edward Iordănescu şi la acestea se adaugă şi experienţa de antrenor pe care a acumulat-o în această perioadă de timp în cariera sa, spiritul său analitic, cunoaşterea la zi a fotbalului românesc”, a adăugat șeful FRF, convins că Edi Iordănescu are capacitatea de a reconstrui echipa naţională a României, menţionând că obiectivul principal al acestuia este calificarea la EURO 2024.
“E un antrenor tânăr, dar cu o experienţă foarte mare la nivelul Ligii I şi suntem siguri că are capacitatea să construiască o echipă competitivă, de succes, de care să fim cu toţii mândri. Când spunem că avem încredere, ne bazăm şi pe coeziunea lotului, probabil cea mai importantă moştenire din mandatul lui Mirel Rădoi. Cei mai mulţi dintre jucătorii care sunt în circuitul echipei naţionale sunt tineri, ceea ce înseamnă că în doi-trei ani vor ajunge la o maturitate fotbalistică, ceea ce înseamnă că rezultatele nu pot fi decât mai bune. Dincolo de clauzele de confidenţialitate, în ceea ce priveşte contractul, pot spune că este un contract care se întinde pentru următoarele două campanii de calificare, pentru Liga Naţiunilor şi pentru campania de calificare pentru EURO. Un contract care se va prelungi automat pentru EURO 2024, în cazul în care se obţine această calificare, un contract care ne-am dori să se întindă pe doi ani şi jumătate. Un contract care are un obiectiv principal, calificarea naţionalei la EURO 2024 şi unul intermediar, câştigarea grupei în Liga Naţiunilor, ceea ce ar însemna că am ajuns în primele 16 naţiuni ale fotbalului european”, a mai spus Burleanu.
Noul selecţioner Edward Iordănescu s-a arătat bucuros de încrederea primită din partea conducerii federaţiei, afirmând că este încrezător că poate construi o echipă naţională competitivă.
“Vreau să mulţumesc întregii conduceri a federaţiei pentru încredere. Contează că am simţit asta în toate discuţiile pe care le-am avut. Vreau să direcţionez aceste mulţumiri şi către cei de dinaintea mea, către Mirel Rădoi şi Cosmin Contra, pentru că o lăsat lucruri bune şi foarte bune. Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de mândrie, de entuziasm. Vin cu încredere, am încredere foarte mare că puteam împreună să construim o echipă care să ne facă mândri din nou, să putem să producem performanţe aşa cum toată lumea aşteaptă”, a afirmat Iordănescu.
Echipa naţională a României a rămas fără selecţioner la 14 noiembrie 2021,când antrenorul Mirel Rădoi a anunţat, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022. Rădoi preluase funcţia de selecţioner al României la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra.
Conducerea Federaţiei Române de Fotbal încearcă să găsească un antrenor pentru postul de selecţioner al României de la mijlocul lunii noiembrie, după încheierea contractului cu Mirel Rădoi. Până la numirea lui Iordănescu, oficialii FRF i-au mai contactat pe antrenorii Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu şi Ladislau Boloni, dar au fost refuzaţi din diverse motive.
În vârstă de 43 de ani, Edward Iordănescu, fiul fostului selecţioner al României, Anghel Iordănescu, era liber de contract din 14 noiembrie 2021, atunci când s-a despărţit de comun acord de clubul FCSB. El preluase gruparea bucureşteană la 18 august 2021, iar în cele trei luni ale mandatului său a înregistrat în cele 12 partide din Liga I şi Cupa României 8 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrângeri.
În cariera sa, Edward Iordănescu a mai antrenat echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.
Edward Iordănescu are în palmares trei trofee, toate câştigate cu CFR Cluj: 1 titlu (2020-2021) şi 2 Supercupe ale României (2018-2019 şi 2020-2021).
FOTO: FRF