O educatoare din Ploiești e acuzată de părinții unui copil că țipă la cei mici și îi lovește. Aceasta a fost înregistrată în timp ce ridică vocea la un copil și îl amenință că îi va pune pe toți colegii lui să-l bată. Înregistrarea a fost făcută la grădința numărul 47, iar conducerea unității a anunțat că educatoarea este acum cercetată disciplinar.
Într-o înregistrare realizată la Grădinița cu program prelungit numărul 47 din Ploiești, se aude cum o educatoare țipă la un copil.
La un moment dat, educatoarea îl amenință pe copil că îi va pune pe toți colegii lui să-l bată.
Părinții au depus plângere atât la conducerea grădiniței, cât și la Poliție. Directoarea unității de învățământ, Elvira Soare, a spus pentru publicația locală Observatorul Prahovean că educatoarea respectivă va fi cercetată disciplinar. A menționat că aceasta lucrează la grădinița 47 din 2015 și că mama copilului care depus plângere a solicitat transferul băiatului la o altă grupă.
Precizările IȘJ Prahova
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Prahova a transmis, printr-un comunicat, că a fost sesizat de conducerea grădiniței în privința acestui incident și că va lua măsurile care se impun la finalizarea cercetării disciplinare.
„Inspectoratul Școlar Județean Prahova a fost informat de unitatea de învățământ asupra sesizării unui părinte al unui preșcolar vineri, 30.03.2024, conducerea unității de învățământ informând, de asemenea, asupra măsurilor ulterioare impuse de conținutul sesizării. Părintele sesizează faptul că cele două cadre didactice de la grupă au avut un comportament neadecvat față de preșcolar (ton ridicat).
În conformitate cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, competența cercetării aspectelor sesizate aparține unității de învățământ cu care angajatul are încheiat un contract individual de muncă.
Faptele de violenta fizică și/sau verbală îndreptate împotriva elevilor constituie abatere disciplinară, dar dovedirea existenței unei abateri disciplinare trebuie să se realizeze conform procedurilor legale în vigoare. Astfel, pentru cercetarea împrejurărilor și a faptelor reclamate, săvârșite de personalul didactic de predare din unitățile de învățământ, se constituie o comisie de cercetare disciplinară la nivelul instituției de învățământ. Numai după stabilirea împrejurărilor și a faptelor reclamate, a urmărilor acestora, a împrejurărilor în care au fost săvârșite, a existenței sau inexistenței vinovăției, vor putea fi luate măsurile care se impun.
Pe perioada desfășurării cercetării disciplinare, cadrele didactice nu vor desfășura activități didactice cu beneficiarii primari, fiind suspendate”, a transmis ISJ Prahova.
Linie telefonică gratuită pentru raportatea și prevenirea cazurilor de violență împotriva copilului: 119
Pentru a sesiza cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului sau dacă sunteți martorul unei agresiuni împotriva unui minor, puteți apela gratuit numărul unic național – 119.
Sursa foto: Shutterstock