Confidenţialitate

Ediție Specială Știrile Europa FM: Klaus Iohannis, declarații de la Palatul Cotroceni – VIDEO

Klaus Iohannis, președintele României, susține declarații de presă, după întâlnirea pe care a avut-o marţi, la prânz, cu membrii Guvernului, cu privire la măsurile luate pentru gestionarea epidemiei de coronavirus.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat premierul Ludovic Orban, şeful DSU Raed Arafat şi miniştrii Internelor, Finanţelor, Apărării, Economiei, Sănătăţii, Muncii şi Transporturilor.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marţi, 21 aprilie a.c., ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Declarațiile președintelui României sunt analizate de jurnalistul Cătălin Striblea, într-o Ediție Specială Știrile Europa FM.